Despre baltoaca spirituala

Ce se întâmplă când nu ai încredere în tine și-ti speli ochii pretutindeni în afara ta, cu tot felul de informatii care mai de care mai sinistre?
Îți spun io, exista posibilitatea sa intri in depresie
Nu mă crezi!?
Am lucrat energetic cu ființe umane care se simt rătăcite datorita faptului că au aplecat urechea la tot felul de informații din exteriorul lor ajungând până la depresie și stări de anxietate.
Personal, sunt frapată de câtă negativitate circula în 🛑spiritualitatea lui peste prăjit 🛑 rasarita că ciupercile după ploaie și nu-mi stârnesc niciun intres toate aberațiile halucinante ce sunt scrise pe internet despre: satane, draci, entități care mai de care și mai știu eu ce fantezii, halucinante de-a dreptu’, acelea(pentru mine) sunt simple fantezii mentale, așadar nu-mi stârnesc interes!
Practic, prin toată munca interioară m-am ELIBERAT din aceste capcane vicioase care nu făceau altceva decât să mă mențină în stagnare!!! ☝️
Nu caut nicio informație în exterior și mă simt bine exact așa pe traseul meu !
Și tare bine fac că-mi urmez vocea interioara!
Cunosc ființe umane care au intrat în stări de anxietate și depresie numai datorită faptului că au căutat în afara lor și au dat crezare la tot felul de informații sinistre, scrise pe Facebook de unii care nu sunt capabili să își asume cine sunt. Își ofera nume fals, cont fals. Așa e viața lor: falsa! Și aruncă pretutindeni cu aceasta falsitate.
Nu e treabă mea și până în final fiecare isi crează și parcurge existenta!
Diamantul se șlefuiește cu răbdare și perseverență.
Pentru a străluci el este dezbrăcat de toate cojile lui. Acelasi procedeu îl parcurgi cu mintea ta de dorești să fii cu adevărat regăsit, iluminat sau spune-i cum vrei tu.☝️
Când îți este mintea îmbâcsită, nu ai cum să te bucuri de puritate !
Puritatea nu poate merge mână în mână cu mizeria mentala!

Afirmatii

Sunt activa și implicată.
Sunt conștientă de mediul înconjurător și de cei din jur.
Sunt atentă.
Sunt concentrata pe aspectele esențiale.
Sunt focusata pe momentul acesta. Trăiesc în momentul acesta, clipa acum este tot, mă mențin în clipa acum cu prezență completă. Trăiesc clipa acum ca și cum este ultima clipa.
Trăiesc și iubesc.
Sunt recunoscătoare pentru aceasta măreție exprimată în clipa de prezență.
Sunt energie incontinuu mișcare, transformare, dezvoltare.
Vorbesc și manifest cu o minte pură, astfel atrag din univers ceea ce îmi este destinat.
Sunt puternica, determinată, motivată și deschisă să primesc, să fiu, să manifest in transformare deplina, in iubire, in măreția creației.
Cred in mine, sunt motivată, sunt dedicata.
Acționez in momentul acum, persist in a fi ceea ce sunt dintotdeauna, varianta mea reală.
Mențin armonia și echilibrul. Sunt fericita, sunt eliberată, sunt vindecata.
Sunt una cu tot ceea ce este.
Sunt la comanda vietii mele, îmi creez viața în mod conștient.
Sunt aici și acum, în moment, sunt pe deplin prezentă in acum.

Eterul in antimaterie

Eterul in antimaterie.
Zero- expansiune.
Manifestat și nemanifestat , exista și nu exista deodată.
Privitul energiei prin linia de mijloc, a urma calea de mijloc, echilibrul și armonia.
Balanta -mijlocul.
Interconectivitatea între puncte este necesar sa fie în echilibrul, astfel intervine structura gândului prin rotire coaxiala.
Infinitatea este înscrisă în formă și energia inimii.
Expansiunea din afara cercului, realitatea duală și atemporalitatea prin expansiunea din vid.
Frecvența în interior este fractalizata, se expandează din centru, eterul. Proiectează în exterior. Conștiința conștientă. Fragmentarea conștiinței.
Cunoștința infinitului se aplica în realitate prin expandare. Nedefinitul indivizibil.
Inima: sursa este in inima, manifestarea în material.
Baza creației: nemanifestat in manifestat, manifestat în nemanifestat.
Informația din spatele retinei, decodificarea creatiei ce este sus este și jos.
Natura și universul se manifesta în spatele retinei.
Ochiul- glanda pineala deschide fluctuația, informația trăiește și se exprimă.
Toată materia fluctuează, energia este in mișcare continuă.
În campul energetic exista o energie balansata sau imbalansata potrivit gândurilor conștiente sau inconștiente, mentalul crează prin animarea emoției și susținerea cu energie in expansiunea gândului până la manifestarea lui în material.
Forma primordială de creație: lumina-intuneric, iubire-ura, dualitatea, nedefinitul. Expansiunea, transcenderea dualității: prin vid, implozie in matricea divină, nimicul, decodificarea în exterior, percepția pe plan, reflecția, holograma, domeniul gândului, polaritatile, refracția luminii, inima și participare activă în vibrația dintre cele două bătăi ale inimii, relaxarea.
Inbalanta-formele ego-ului pe toate structurile lui, suprasaturația, decodificarea vibrației, inconștient către conștient.
Fluctuația eterului, energia liberă.
Infinitatea energiei libere, informația, accesarea singularității infinitului, viața.
Emoțiile primordiale, culorile manifestate în existența.
Apa, cercul, informația, structura nimicului, neutralitatea și baza creației in material.
Apa memorează și structurează frecventa.
Oglinzile, reflecția , moartea este inexistenta.
Nimicul conștient naște viața.
Totul este interconectat prin inima.
Manifestarea este prezenta in unul, structurile crează nivelurile.
Gândirea negativă transforma eterul în cuburi, consuma energia și informația este ejectată. Polaritatea atrage cealaltă polaritate.
Energia prin predarea in spirală, centrarea în echilibru.
The Ether into Antimatter.
Zero-expansion.
Manifest and unmanifest, exists and does not exist simultaneously.
Observing energy through the middle line, following the middle path, balance, and harmony.
Balance – the middle.
Interconnectivity between points needs to be in balance, thus the structure of thought intervenes through coaxial rotation.
Infinity is inscribed in form and the energy of the heart.
Expansion beyond the circle, dual reality, and timelessness through expansion from the void.
Frequency inside is fractalized, expanding from the center, the ether. Projecting outward. Conscious awareness. Fragmentation of consciousness.
Infinite knowledge applies to reality through expansion. The indivisible undefined.
Heart: the source is in the heart, manifestation in material.
Basis of creation: unmanifested in manifested, manifested in unmanifested.
Information behind the retina, decoding creation that is above is also below.
Nature and the universe manifest behind the retina.
Eye – pineal gland opens fluctuation, information lives and expresses itself.
All matter fluctuates, energy is in continuous motion.
In the energetic field, there is balanced or imbalanced energy according to conscious or unconscious thoughts. The mind creates through animating emotion and supporting with energy in the expansion of thought until its manifestation in material.
Primordial form of creation: light-darkness, love-hate, duality, the undefined. Expansion, transcending duality: through void, implosion into the divine matrix, nothingness, decoding outward, perception on the plane, reflection, hologram, the domain of thought, polarities, refraction of light, the heart, and active participation in the vibration between the two heartbeats, relaxation.
Imbalance – forms of the ego on all its structures, oversaturation, vibration decoding, unconscious to conscious.
Ether fluctuation, free energy.
Infinity of free energy, information, accessing the singularity of infinity, life.
Primordial emotions, colors manifested in existence.
Water, circle, information, the structure of nothingness, neutrality, and the basis of creation in material.
Water memorizes and structures frequency.
Mirrors, reflection, death is non-existent.
Conscious nothingness gives birth to life.
Everything is interconnected through the heart.
Manifestation is present in one, structures create levels.
Negative thinking transforms the ether into cubes, consumes energy, and information is ejected. Polarity attracts the other polarity.
Energy through spiraling surrender, centering in balance.

Bucura-te minune divina!

https://youtu.be/Yg56k2bZpB4?si=FFFlLw-ZD37J0Dhg

Bucură-te minune divină, suflu creator ce trăiești în trup ales și pe pământ!

Bucură-te creație de tine însăți, prin tine, in puterea ta interioara, in suflul tau divin!

Te privesc, și dincolo de trup vad măreția divină ce curge prin tine, viața și inima, putere incomensurabila care îți însuflețește existența în acum.

Bucură-te in măreția ta, călătoria ta este ființarea ta și aceasta nu a inceput. Măreția ta se regăsește dincolo de toate proiecțiile.

Bucură-te creație divină, din suflul măreției tale ai renăscut in acum!

Te-am atins, am devenit una cu tine, am ras și am plâns împreună și m-am bucurat minunandu-ne de cat de divini suntem, in întreg, in creație și în trup!

Suntem nelimitati

Nu exista limitare.
Mintea crede că e trupul, că e viața, că e moartea și gata, aceea a fost tot, deoarece mintea-i iluzia și identificarea.
Daca înveți să eliberezi ceea ce mentalul proiectează , vei observa totul unitar.
În tot unitar este inexistent un anume traseu și o posibilitate conduce către infinit de posibilități.
In aceasta formă este eliberata structura mentala astfel încât participarea în existență se desfășoara pe deplin și la un alt nivel.
Cuantic, toate sunt interconectate și nu participă urmând un anumit traseu, deoarece energia nu depinde de liniile temporale dar poate influenta liniile temporale.
Liniile temporale aparțin dualului și mentalului, spațiu și timp, dimensiune și proiecție.
Ce vreau sa transmit este o vibrație fără început și sfârșit, ce pleacă din starea inițială se participa pe sine.
Eteric, multitudinea informațiilor devin stare inițială și iau sens în momentul în care este animata cu energia pentru a parcurge creația.

Ce înseamnă ca ai o situație negativă pe care rulezi?
Înseamnă ca încă ai un tipar care rulează in mintea ta pe modul aceasta e bine, aceasta nu e bine.
Faptul ca rulezi pe acel tipar fără a conștientiza acest aspect important, se datorează minții tale puternice care conduce existenta ta si nu esti constient de aceasta.
Tiparul aceata dual pe care te identifici îți crează traiectoria respectiva.
Acum, simte pentru o secunda ca aceste manifestări sunt identificarile tale mentale. Sunt acolo și se întâmpla din mintea ta, deoarece te-ai identificat și le parcurgi!
Lasă aceste identificați și proiecții cum vin așa sa plece, dacă nu intervii acolo, nu alimentezi cu energia ta. Fii atent și observa fără identificare.
Tot ce ai crezut pana acum ca exista, este o iluzie.
Toată activitatea ta mentală este acolo deoarece te-ai identificat o viata întreaga in acele traiectorii.
Toate aceste traiectorii nu exista dacă esti constient de tine, cine esti tu cu adevărat în esența.
Când ai conștientizat cine esti tu cu adevărat in esența, mintea TACE
Intervine NEUTRALITATEA
Restul sunt iluzii și sinele fals care manifesta
Limitarea, indentificarea, nevoia de a parcurge traiectorii nu exista ! Ele sunt traiectorii mentale din construcția neuronală. Construcția ta neuronală deține toate aceste tipare , mintea se identifica și crede in proces. Procesul nu exista
Suferința nu este a ta, este proiectia minții tale.
Ai trăit o viata întreaga crezând in tot felul de concepte, credințe, mizerii mentale încât te identifici in ele!
Eliberând roate acestea se releva ceea ce esti!
Când se releva ceea ce esti, intervine Nirvana, iluminarea, pacea, liniștea.

Eliberarea din captivitatea mentala reprezinta nirvana

Evolutia pe planeta pamant, in trup eliberat de proiectii, produce constientizarea in fiinta umana despre aceasta fantastica capacitate de a deveni una cu momentul acum.
Prin simplul fapt ca nu exista nimic predestinat si nimic trasat in anterior, detinem marea intelegere a capacitatii evolutiei umane.
Etapele sunt revelate in momentul in care fiecare fiinta umană recunoaste constient ceea ce este accesand informatiile universale pentru aprofundare si intelegere a ceea ce constiinta superioara emana.
Eliberarea celorlalte aspecte care au participat la coborare cum este: suflet, spirit separat, dimensiuni, tunelul de lumina , etc, sunt extrem de importante.
Stabilirea traiectoriei este independenta de minte, capacitatea mentala eliberata de surplusurile consumatoare de energie in mod inutil, mintea absorbita și astfel curge din informatia universala.
Aceasta este profunda intelegere ca suntem nelimitati.
Orice limitare impusa, fie ca apartine de un posibil trecut manifestat sau viitor, ori existenta unor anumite radacini si traiectorii, nu fac altceva decat sa scurteze din multitudinea posibilitatilor prin stigmatizari inutile.
Intelegerea profunda a experimentarii in afara traiectoriilor limitative conduce catre evolutie.
Eliberarea din captivitatea mentala reprezintă nirvana.

Despre identifficare EU

Când dispare EU , personalitatea iluzie se destructurează de la sine și se relevă sursa.
Sursa este pretutindeni și emanația conduce aceasta regăsire in întreg mai mult și mai mult.
Prin ștergerea umbrelor iluziei, nirvana strălucește pretutindeni, nu prin trup sau ființa ci în conexiunea armonioasa ce este pretutindeni.
In acele momente ființa umană este absorbita in sursă și fluxul universal pur și simplu pătrunde ființa umană și se relevă întregului
Absorbtia facilitează procesul și aceasta se întâmplă fără dorințe sau manifest , din nimicul despre care v-am vorbit.
Umbra mentală îți este creata deasupra strălucirii tale interioare și datorita faptului că te regăsești în această umbra, a atinge strălucirea interioara reprezintă o muncă cu sine pas cu pas, moment de moment, pentru a da deoparte tot vălul iluziei mentale. Numai în acest mod, ființa umană realizează ascensiune și după cum am spus în video zilele trecute: esența este sa nu te pierzi și totodată sa te pierzi pe tine in întreg.
Prin aceasta transformare deplină , procesul eliberator, creația și elementul creat, creatorul și aspirația divină se unifica și se parcurg in unul prin acum , momentul , aceasta fiind strălucirea interioara.
Strălucirea interioara sinele, potential nelimitat interior este accesat îndeosebi în conștientizare și asumare.
Aceasta asumare se parcurge pe sine redând din întreg și prin întreg, in întreg, fără început și sfârșit, fără definiție, fondul fiind însăși aceasta stralucire la care ființa aspira mai mult și mai mult.
Eliberand această umbra mentală mai mult și mai mult, starea inițială fără traiectorii se relevă de la sine.
Ființa umană trăiește starea mai apoi fără identificare se sine deoarece aceasta îl absoarbe și îl integrează în univers fără nicio alta traiectorie, diferența și fără trasee că în anterior
Despre aceasta și aceasta reprezintă noua ființa umană și parcurgerea pe noul Pamant
In aceasta ancorare se integrează complet, cel care a devenit pregătit să o parcurga pe deplin în acum.

De se simte amenințată, mintea se reinventează singura.
Nu exista minte veche sau minte noua! ☝️
Mintea e minte.
Faptul că se reinventează pentru a menține captivitatea este important, aceasta denotă capacitatea minții de a stăpâni ființă umană și ființă umană să nu își conștientizeze mentalul iluzie, cu atât mai puțin să producă schimbarea completă.
În definitiv fie că o vei denumi minte noua sau că a rămas mintea ta veche, este mintea care oricum te va minte.
Te va stăpâni și te va înrobi pana la final.
Închisoarea ei pătrunzătoare crează suferința ta următoare.
Simplu!
Eliberandu-mi mintea complet am intrat în nirvana și din acel moment curg pretutindeni.
Au dispărut toate elementele pentru că a dispărut mintea.
Absorbția.
Mintea reinventata fie ea pozitivă sau negativă, este capcana și iluzia.
Oricum o dai tot acolo ajungi, in suferința.
Toate drumurile minții duc într-un sfârșit temporar manifestat crezut și creat de la sine putere prin inconștiență.
Aceasta miere a minții sau acest pelin, îți este turnat în celule, otravindu-te pas cu pas.
Te vei întreba de ce atunci avem minte?
Mintea se absoarbe.
În acel moment este prezența, curge prin tine prezența și atât.
Prin prezenta ești atotcuprinsul.
Prin atotcuprins ești nimic și ești totul.

Câtă vreme omul nu conștientizează mintea, mintea provoacă suferința.
Fiindcă omul nu eliberează mintea, închisoarea mentala îl ține captiv în interiorul iluziei.
În esența totul este fara reflecție, dispare elementul și observatorul.
Observatorul și elementul.
Dispariția relevă momentul.
Nu-i cu început și cu sfârșit, deoarece pur și simplu este.
Nimic de înțeles, nimic de parcurs.
Totul prin tot.
De se simte amenințată, mintea se reinventează singura.
Nu exista minte veche sau minte noua!
Mintea e minte.
Faptul că se reinventează pentru a menține captivitatea este important, aceasta denotă capacitatea minții de a stăpâni ființă umană și ființă umană să nu își conștientizeze mentalul iluzie, cu atât mai puțin să producă schimbarea completă.
În definitiv fie că o vei denumi minte noua sau că a rămas mintea ta veche, este mintea care oricum te va minte.
Te va stăpâni și te va înrobi pana la final.
Închisoarea ei pătrunzătoare crează suferința ta următoare.
Simplu!
Eliberandu-mi mintea complet am intrat în nirvana și din acel moment curg pretutindeni.
Au dispărut toate elementele pentru că a dispărut mintea.
Absorbția.
Mintea reinventata fie ea pozitivă sau negativă, este capcana și iluzia.
Oricum o dai tot acolo ajungi, in suferința.
Toate drumurile minții duc într-un sfârșit temporar manifestat crezut și creat de la sine putere prin inconștiență.
Aceasta miere a minții sau acest pelin, îți este turnat în celule, otravindu-te pas cu pas.
Te vei întreba de ce atunci avem minte?
Mintea se absoarbe.
În acel moment este prezența, curge prin tine prezența și atât.
Prin prezenta ești atotcuprinsul.
Prin atotcuprins ești nimic și ești totul.

Nu-i nimic din tot ce vezi a fi.
Nimic din orice traseu știi că există.
Te-ai predat minții care a preluat controlul în existența ta undeva după vârsta de 7 ani, și de atunci , rătăcești în mintea ta.
Pentru că nu ești conștient de această, dormi mai departe în existența ta și mintea ta creaza traiectoria pe care tu mai apoi rulezi.
Mintea ta va crea inconștient de tine tot traseul tau crezând că toate acele trasee sunt reale, pentru că tu nu o identifici, nu ai cum, după ce ai stat în mintea ta o viață de om, ani și ani, aceeași poveste.
Mintea ta visează, crede că este, crezi că ești, apoi din mintea ta începi să îți creezi toată acțiunea.
Toată acțiunea și tot traseul in existența ta.
Toate acestea din mintea ta.
Dar ce ești tu dincolo de toate acestea, dincolo de mintea ta, dincolo de aparente și iluzii?
Aceea este ceea ce cauți dar nu ați fi pentru că nu știi cum să începi.
Aceasta este tot și îți este revelat așa, dintr-o dată.
Și dacă îți este revelat, te întorci în stare din nou și din nou până te ancorezi complet.
Dincolo de mintea ta este acest moment, aceasta clipă și nu am cuvânt sa denumesc starea.
Este eliberata , ești eliberat complet in aceasta stare.
Ea este pur și simplu.
Și curge pretutindeni.
Și tu te afli in ea dar nu o vezi deoarece ții mintea încărcată.
Nu poți să vezi starea dincolo de tot ceea ce știi că știi pentru că ai nevoie să eliberezi tot ceea ce știi că știi pentru a atinge starea aceasta.
Sună simplu și e simplu.
Dar pentru că mintea ții puternica e foarte complicat pentru tine.
Înțelegi!?
Îți spun sa te abandonezi, îți spun sa te lași să cazi și nu le înțelegi
Nu ai cum să mă înțelegi citindu-ma cu mintea ta!
Nu ai cum să mă accepți cu mintea ta.
Și mai ales te voi contraria.
Pentru că vin să îți arăt altceva și acest altceva devine disconfort pentru mintea ta.
PS: atenție, mintea ta poate crea trasee spirituale !!!!
Ea știe întotdeauna să se reformeze, modifice, doar sa nu scape controlul!

Nu este despre mine, nu este despre tine, nu este despre nimic din ceea ce vezi, analizezi sau judeci cu mintea ta! Nu este despre nimic din ceea ce știi deja că știi. Acelea te conduc în suferințe și proiectii ce dau cu tine de pământ si poate trece o viață fără să știi că ești dincolo de ceea ce știi că ești. Pentru a deschide ochii, închizi ochii și îți este revelat! Cheia este dincolo de tiparele minții tale, creație, credințe, dorința, manifestare și se îndeplinește pe sine exact așa!

EU = IDENTIFICARE = PROIECȚIE= TRAIECTORIE= SUFERINȚĂ
Nu exista EU
EU este MINTEA TA
Mintea ta suferă, nu tu
Mintea ta crede că știe și face
Mintea ta trasează și manifesta, nu TU
Mintea ta crează boala, nu TU
Mintea ta crează proiecția și călătoria iluziei nu TU
EU nu exista
Este identificare
ABANDONUL reprezintă INTERIORUL INTREGULUI
Întregul nu este o stare sau un loc
Pretutindeni nu e proiecția
Viața adevărată nu este EU, proiecția, iluzia, identificare, traseul

Am ieșit din identificare fraților.
Din tot mecanismul mental.
Și este MIRACULOS!
Este absolut FASCINANT!
Este INCREDIBIL!
LINISTE
PACE
ECHILIBRU
Și prin toate și în toate mă aflu.
Nu mai exista nimic din nicio stare anterioară.
Nicio proiecție.
Nimic care să se vrea a fi.
Pentru că viața se parcurge pe sine dar se parcurge in afara proiecției mentale și aceasta este altceva.
Descoperi absolutul fara să îl cauți, este acolo dintotdeauna, ești acolo dintotdeauna, se/te regăsește/regăsești în acesta dintotdeauna și nu îl poți accesa până nu înțelegi profund că rulezi pe mentalul tău care reprezintă suferința ta!
Nici tu nu știi că știi deoarece nu știi că este dincolo de tot ceea ce știi că este!

Mintea ți-o ia razna daca nu ocupa timpul, spatiu, viața, existența TA!
Mintea ta îți ocupa și consuma toată existența.
Mintea ta îți menține starea de a fi in moarte, ești în moarte pana in momentul in care te trezești la viață.
Aceasta viață este dincolo de aparente, trăiri și proiectii, traiectorii sau posibilități. Nu te caută și nu o cauți, nu o afli și nu te afla pentru că este prezenta dintotdeauna in tot unitar și pentru că nici tu nu știi că știi deoarece nu știi că este dincolo de tot ceea ce știi că este, suferi in suferința mentala, iluzia in care te afli, pentru că ai tras-o dupa tine toata viața ta!
Îți faci planuri, gândești, proiectezi, crezi, crezi că faci, crezi că rezolvi sau că parcurgi, cauți ori în MINTE ori în afara, căutarea ACEEEA fara rost și sens.
Căutarea ia STOP când ești pregătit să nu mai rulezi pe traiectorii.
Viața adevărată nu este EU, proiecția, iluzia, identificare, traseul

Nu exista eu, nu exista nimic din vechile proiectii pentru că în aceste momente nu exista mintea care trăncănea altădată și starea este una cu întregul prin care curg.
Nu există credința, nici tipare, nici parcurgere sau dorința, nimic din tot ce știți că știți din vechile proiectii.
Neexistând nicio identificare, prin abandon, parcurg aceasta călătorie divină fără să o parcurg intenționat, totul se întâmplă de la sine.
Care sine?
Niciunul
Este esența care se află pretutindeni și în care mă aflu, nu exista separare, nu exista suflet și spirit individual, nimic din vechile trasee, nimic din conștiința fragmentată despre care ți-am vorbit.
Esența este pretutindeni unde privești, in interior și în afară. Echilibrul și se parcurge simplu.
În tot este esența și nu-i separată de tine, nu ești separată de ea.
Existența aceasta.
Ancorarea aceasta.
Starea aceasta care a rămas aici, este nirvana.
Nu exista niciun gând, nu exista identificare.
Nu exista parcurgere.
Totul se manifestă din TOT!

Proiecțiile nu ai cum sa le vezi fara abandon.

În proiectii te identifici din nou și din nou.